Quanta en astronomie

Expérimenter contredit discriminatoires, la théorie du rayonnement du corps noir
Cette expérience est une extension d'une expérience précédente présentée dans le livre corpusculaire nature de la lumière publié en 2009.
On sait que la température de la face ensoleillée de 700 K à Mercure alors que la température de endroit ombragé atteint 110 K. Ce est parce que Mercure est situé très près du Soleil et ayant sa propre atmosphère, nous avons une forte variation de température en fonction de l'éclairage provenant directement du soleil. Nous pouvons dire que Mercury est le corps céleste dans le système solaire avec la plus grande variation de température entre le jour et la nuit.
Théorie du corps noir qui prédit un corps macroscopique émet un rayonnement électromagnétique tout le temps, et le maximum d'émission du spectre d'émission est donnée par la loi de Wien: mercure micro-ondes 01

Ensoleillé visage de la planète réédition infrarouge et comment Sun est à proximité immédiate, il est assez difficile de suivre le spectre d'émission de la planète à partir de l'orbite de la Terre.
Mais si nous calculons le maximum d'émission de mercure, de voir que ce est ombragée place quelque part dans le micro-ondes:

Mercure micro-ondes 02, et donc une fréquence de 1,13 THz
Un tel rayonnement, le cas échéant, est facilement absorbé par l'atmosphère de la terre et par conséquent, il est peu probable qu'il puisse être directement mesurée avec un instrument situé à la surface de la terre. Pour un satellite en orbite à une orbite ou l'espace la sonde de terre qui orbite autour de la planète Mercure direct, la détection et la mesure d'un tel rayonnement à une fréquence de 1,13 THz, ne pose pas de problèmes techniques. En outre, la position relative des planètes Mercure et observation de la Terre permettent spectre d'émission de micro-ondes ou les ondes radio de la surface de la planète Mercure ombragée. Dans des cas particuliers tels que les conjonctions planétaires, toute la face de la planète Mercure est ombragée ,, visible "de l'orbite de la Terre.
Si l'hypothèse de Planck est valide, le spectre d'émission de la face ombrée de la planète Mercure doit avoir une courbe de bord près le montre la figure. 1.

Mercury-micro-ondes-03

Figure 1. Le spectre de la face de rayonnement ombragée de la planète Mercure
Dans l'expérience peut mesurer émission spécifique et d'autres longueurs d'onde dans le micro-ondes ou à la radio, mais il faut garder à l'esprit que ces signaux diminue à mesure que l'écart de fréquence du pic à 1,13 THz augmente.
Recherche de ce genre sont déjà pratique courante dans l'astronomie. Depuis les années 1950-1960, ont été menées des expériences dans lesquelles une pluralité de onde radio émise par un télescope radio terrestre a été envoyé à un corps céleste dans le système solaire (la lune, Mercure et d'autres planètes), et le reflet de ce qui a été analysé afin déchiffrer certaines propriétés de ce corps céleste.
Dans l'expérience qu'il ne est pas nécessaire de proposer une onde électromagnétique émise à partir de l'orbite de la Terre. Il est seulement nécessaire que la terre par satellite installé à avoir une antenne micro-onde qui est capable d'être adapté pour recevoir la longueur d'onde de 1,13 THz.
L'expérience est conçu pour mesurer les émissions de micro-ondes de mercure dans trois cas particuliers A, B, C, ce est à dire la position de l'allongement maximum et dans la position d'alignement avec la planète Terre comme le montre la figure. 2.

Mercury-micro-ondes-04
Figure 1. Les détails expérimentaux de la position relative des planètes nécessaires pour expérimenter

Lorsque nous avons la situation A, ce est à dire l'allongement maximal, une antenne de micro-ondes à un satellite de la Terre, devrait enregistrer un petit signal hyperfréquence originaire de la planète Mercure. Ce est parce que, dans cette position particulière, comme on le voit sur la Terre avant d'émettre planète ensoleillé que le visage ombragé infrarouge émission micro-ondes.
Après un certain temps, Mercure et la Terre viennent à être aligné comme si B, et dans ce cas l'émission de micro-ondes de la surface doivent enregistrer un maximum pour un observateur situé dans l'orbite de la Terre. L'explication de cette variation est simple et intuitive: l'observateur voit l'orbite de la Terre autour du endroit ombragé planète Mercure qui atteint une température minimale de 110 K.
Si la situation C, les rendements de la seconde élongation faible valeur à l'émission de micro-ondes mesurées par la terre par satellite comme dans le cas A.
La variation globale du signal capté par l'observateur sur l'orbite de la Terre devrait être proche de la courbe de la figure. 4.

Mercure micro-onde-05

Figure 4. Changements dans le signal de micro-ondes mesurées au sol du satellite
Fondamentalement, si la théorie du corps noir est valide si une planète Mercure pour passer régulièrement un instrument sur un satellite au spectre de radiodiffusion terrestre dans l'infrarouge année spectre d'émission de micro-ondes en fonction de son éclairement de surface par Soleil
En fait, et selon la nouvelle théorie de la physique, un corps se refroidit pas émettre ou micro-ondes. Pour émettre en radio ou micro-ondes sont des exigences particulières se il ya Mercury.
Par conséquent, l'unité de mesure dans le satellite terrestre ne détecte toute variation d'un signal de micro-ondes à partir de mercure.
En conclusion, une telle expérience simple et élégant peut prouver que la théorie de la formule de corps noir de Planck ne est pas valide et doit être retiré de la science.

Experiment discriminatoriu ce contrazice teoria radiaţiei corpului negru

Acest experiment este o extensie a unui experiment anterior prezentat în cartea Corpuscular nature of light publicată în 2009.
Se cunoaşte că temperatura feţei însorite a planetei Mercur atinge 700 K în vreme ce temperatura pe faţa umbrită atinge valori de 110 K. Acest fapt e datorat faptului că Mercur e situat foarte aproape de Soare şi neavând o atmosferă proprie, avem o variaţie puternică a temperaturii depinzînd de iluminarea directă venind de la Soare. Putem spune că Mercur este corpul ceresc din Sistemul Solar cu cea mai mare variaţie a temperaturii între zi şi noapte.
Teoria corpului negru, prezice că un corp macroscopic emite tot timpul radiaţii electromagnetice, şi maximul de emisie al acestui spectru de emisie este dat de legea lui Wien:

Faţa însorită a planetei reemite în infrarosu şi cum Soarele este în imediata lui vecinătate, este destul de dificil de urmărit acest spectru de emisie al planetei de la nivelul orbitei Pămîntului.
Însă, dacă calculăm maximul de emisie al planetei Mercur, pentru faţa umbrită vedem că acesta e situat undeva în domeniul microundelor:

, si deci o frecvenţă de 1,13 THz
O asemenea radiaţie, dacă există, este usor absorbită de atmosfera terestră şi în consecinţă există puţine şanse ca ea să poată fi măsurată direct cu un instrument situat la nivelul suprafeţei terestre. Pentru un satelit ce orbitează la nivelul orbitei terestre sau o sondă spaţială ce ar orbita direct planeta Mercur, detectarea şi măsurarea unei asemenea radiaţii la o frecvenţă de 1,13 THz, nu mai ridică nici un fel de probleme tehnice. Suplimentar, poziţia relativă a planetelor Mercur şi Pămînt fac posibilă observarea spectrului de emisie în microunde sau unde radio de pe faţa umbrită a planetei Mercur. În cazuri particulare cum ar fi conjuncțiile planetare, întreaga faţă umbrită a planetei Mercur este ,,vizibilă" de la nivelul orbitei Pămîntului.
Dacă ipoteza lui Planck e validă, spectrul de emisie al feţei umbrite a planetei Mercur ar trebui să aibă o alură apropiată de curba prezentată în fig. 1.

Figura 1. Spectrul de radiaţie al feţei umbrite a planetei Mercur
În cadrul experimentului se poate măsura emisia specifică şi la alte lungimi de undă în domeniul microunde sau radio, dar trebuie să se aibă în vedere că aceste semnale se diminuează pe măsură ce ecartul de frecvenţă faţă de maximul de la 1,13 THz se măreşte.
Cercetări de acest fel sunt deja o practică curentă în astronomie. Începînd cu anii 1950-1960, s-au efectuat multitudine de experimente în care o undă radio emisă de un radiotelescop terestru era trimisă spre un corp celest din sistemul Solar (luna, Mercur, alte planete), iar reflexia acestei unde era analizată în scopul descifrării anumitor proprietăţi ale acelui corp ceresc.
În experimentul care se propune nu este necesar ca o undă electromagnetică să fie emisă de la nivelul orbitei terestre. Este necesar doar de un satelit terestru pe care să avem instalată o antenă de microunde care e capabilă să fie adaptată în recepţie pe lungimea de undă 1,13 THz.
Experimentul urmăreşte să măsoare emisia de microunde a planetei Mercur în trei cazuri particulare A, B, C, adică în poziţiile de maximă elongaţie şi în poziţia de aliniament cu planeta Pămînt ca în fig. 2.

Figura 1. Detalii experimentale cu poziţia relativă a planetelor necesară experimentului

Cînd avem situaţia A, adică la un maxim de elongaţie, o antenă de microunde de la nivelul unui satelit al Pămîntului, ar trebui să înregistreze un semnal mic în domeniul microundelor provenit de la planeta Mercur. Aceasta deoarece, în această poziţie particulară, de pe Pămînt se vede atât faţa însorită a planetei care emite preponderent în infraroşu cît și fața umbrită care emite în microunde.
După ceva timp, planeta Mercur şi Pământul ajung să se alinieze ca în situaţia B, şi în acest caz, emisia de microunde de la suprafaţa planetei trebuie să înregistreze un maxim pentru un observator situat la nivelul orbitei Pămîntului. Explicaţia acestei variaţii este simplă şi intuitivă: observatorul de la nivelul orbitei Pămîntului vede întreaga faţa umbrită a planetei Mercur care atinge un minim al temperaturii de 110 K.
În cazul situaţiei C, la o a doua elongaţie, se revine la valoare mai mică a emisiei in microunde măsurată de către satelitul terestru ca şi în situaţia A.
Variaţia globală a semnalului captat de către observatorul aflat la nivelul orbitei terestre, ar trebui să fie apropiată de curba prezentată în fig. 4.

Figura 4. Variaţia semnalului în microunde măsurat la nivelul satelitului terestru
Practic dacă teoria corpului negru e valabilă ar trebui ca o planetă ca Mercur să comute periodic, pentru un instrument aflat pe un satelit terestru de la un spectru de emisie in infraroşu la un spectru de emisie în domeniul microundelor ăn funcție de iluminarea suprafetei sale de catre Soare.
În realitate, şi în conformitate cu noua teorie a fizicii, un corp care se răceşte nu emite unde radio sau microunde. Pentru a emite în domeniul radio sau microunde sunt necesare condiţii speciale care nu există în cazul planetei Mercur.
De aceea, aparatul de măsură de la nivelul satelitului terestru nu va detecta nici o variaţie a unui semnal în microunde provenind de la Mercur.
În concluzie, un asemenea experiment poate demonstra simplu şi elegant că teoria corpului negru şi formula lui Planck nu sunt valide şi trebuie eliminate din ştiinţă.